Cand scriu drama.

    Sfarsitul unei relatii e mereu trist, lung si dureros. Intelegi atunci cu ochi clari ca il urasti dar il iubesti in acelasi timp. Un fel de sare si piper, dulce si sarat, cipsuri si ciocolata, 2 ingrediente care sunt diametral opuse dar merg de minune impreuna.  Asa credeai si tu, ca voi v-ati fi potrivit de minune.

    Sfarsitul unei relatii nu are o zi, desi e sfarsita de mult, ziua inca nu a ajuns. Ziua e mereu maine sau ZIUA cand nu iti mai pasa.

    Cand incep sa iasa cuvintele ca din cutia pandorei in timpul "ultimei conversatii" care nu e niciodata ultima iti dai seama ca nu mai e loc decat de cearta si reprosuri si totusi tanjesti dupa un "ultim mesaj" care sa fie de impacare.

     Unele povesti de dragoste incep cu sfarsitul, altele sunt sfarsite de la inceput.

      Si adevarul e ca suntem obositi sa mai incercam, ca sunt oameni care au lasat semne adanci si au plecat sau oameni care au stat si nu le-am dat o sansa, de fapt, nici nu ne pare rau de cei din urma caci ceea ce ne place e sa alergam dupa cei care pleaca.

     Adevarul e ca suntem prea ocupati ca sa ne mai oprim, traim cu pistolul "secolului 21" la tampla,  graba de a termina casa,  graba de a obtine jobul mult dorit, graba de a-ti schimba masina, graba de a schimba partenerul.....si adaug, eu inca cred ca le poti avea pe toate, dragoste, bani si sex.
     Si nu ne pierdem pentru ca nu ne gasim ci pentru ca ne amagim.
     
     Incercari sunt multe, importanta e reusita.


Amelia T.

Ce să vizitezi în Los Angeles

   O zi normală în America din viața mea începe pe la 5 dimineața, maximul 6. Nu-mi amintesc să fi dormit vreodată mai mult. Îmi place să încep ziua devreme, am mult timp pentru diverse activități și seara pic frântă.

    După ce îmi beau cafeaua în pat, verific emailul, instagramul și răspund la mesajele prietenilor încep să mă pregătesc de sală. Dacă mă trezesc înainte de 5, obișnuiesc să citesc ca să omor timpul.

     De obicei petrec cam o oră la sală, de cele mai multe ori alerg, o alergare lungă sau intervale în funcție de nivelul de energie, urmată de 20 minute de yoga. 

  

   Micul dejun este deschis până în jurul orei 10, acesta e locul de întâlnire cu colegii și aici se discută planul zilei, ultimele bârfe și cum s-a dormit azi-noapte.

    Acesta e primul articol dintr-o serie de articole despre ce să vizitezi în Los Angeles.
    Nu știu dacă ai în plan să ajungi acolo dar îmi doresc să te duc acolo cel puțin cu gândul,  să călătorim împreună prin prisma acestui blog și să-ți las în memorie câteva din locurile frumoase ale lumii.

     Legenda spune că acest copac este magic, de fapt se numește The Wisdom Tree ( Copacul Înțelepciunii). Povestea spune că acum 2 ani când toată vegetația din zona a ars într-un incediu, acest copac a fost singurul care a supraviețuit.  Eu l-aș numi mai degrabă Copacul Norocos căci nu putea înțelepciunea să îl scape de foc dar am ajuns cam târziu cu propunere :))

    Până am ajuns acolo a fost o adevărată peripeție căci șoferul de la uber nu auzise niciodata de  copacul înțelepciunii și ne-am învârtit în loc vreo oră.
   

    Din punctul de unde ne-a lăsat uber-ul am început practic traseul, mereu la deal, dupa cei 10km alergați de dimineață la sală mi se părea că nu se mai termină. Acum în timp ce scriu realizez cât îmi place să mă plâng, de fapt ador mersul pe jos și mai ales drumețiile.

    După aproximativ 3 km am ajuns în vârf, priveliștea în timp ce urcam era tot mai frumoasă. Ne opream la fiecare 10 minute să ne tragem sufletul, să admirăm panorama și să ne facem câte un selfie 2, 3.

   Am ajuns în vârf după vreo 40 de minute, ne-am așezat lângă cutia cu mesajele lăsate de la trecători și am râs mult la un mesaj în mod special. Mesajul zice așa:

   "Ei spun că acest copac are cuvinte înțelepte pentru aceia care au fost în stare să îl ajungă..
   Dar...
Nu am fost destul de înțelept să realizez că nu eram în formă să fac asta
Am citit că cineva a ajuns în acest punct în 16 minute. Cum așa...eu am petrecut 16 minute doar ca să iau pauze.
Dumnezeule, sunt gras. Oamenii spun că am oasele grele dar eu știu mai bine..
Am învățat din greșelile mele...data viitoare o să-mi aduc snacks-uri ( sunt gras...)
Dar am reușit. "

 
   De la copacul magic am continuat traseul până la semnul Hollywood, a fost o plimbare lunga cu priveliști foarte frumoase. Dealuri care se unesc cu albastrul cerului, păsări care nu reușeau să iși țină echilibrul din cauza vântului, o ceață ca o perdea subțire care apunea peste oraș și un curcubeu ușor timid mă făceau să uit cât eram de obosită și să nu-mi pară rău că am ales să părăsesc confortabila cameră de hotel :))

   După aproximativ 8km de mers pe jos am ajuns și la faimosul semn Hollywood, să fiu sinceră m-a bucurat mai mult traseul și priveliștea decât semnul dar e ceva de făcut "once in a lifetime".

   Am comandat uber-ul când am ajuns la semn dar de acolo mai erau de mers vreo 2 km până să ajungem în punctul în care mașinile au acces. Deci am continuat să mergem...

   Făcând rezumatul zilei, m-am bucurat enorm de trasel făcut, am ajuns deasemnea în ziua petrecută  împreună cu colegele mele să-mi fac 2 prietene, am râs mult, mi-am făcut o amintire care o să rămână peste ani, am ars în jur de 1000 de calorii și am mâncat în jur de 2000.

  Cu ocazia acestui articol sunt tare fericită să vă spun că sunt în concediu pentru tot restul lunii martie. Duminică plec în Roma pentru câteva zile și apoi în Thailanda, pe o insulă cu mult soare. Abia aștept să descopăr un nou continent și o nouă cultură și abia aștept să împărtășesc experiențele mele aici.

Este aproape weekend, să aveți parte de mult soare și vreme frumoasă.

Cu drag,

Amelia Tundrea

7 lucruri din culisele unei însoțitoare de zbor

 

   Aveam 18 ani și mă îndreptam spre controlul de securitate, ca fiecare om, cu o pungă de lichide care au maximul 100ml, o valiză care corespundea normelor de pe site, buletinul, căci nu aveam nici pașaport pe atunci și biletul de îmbarcare. Mă simțeam ca atunci când învățătoarea te scoate la tablă și tu nu știi lecția. Nu îmi imaginam atunci că o să știu lecția asta pe de rost.
Ajunsă la poarta de îmbarcarea, bărbatul de acolo se mai uită odată la bagajul meu, să corespundă normelor, și-mi spune să folosesc ușa din spate a avionului. La bordul avionului mă întâmpină o însoțitoare de zbor cu un salut cald. Așa arăta primul meu contact cu o însoțitoare de zbor.

   Ajunsă la poarta de îmbarcare, bărbatul de acolo îmi zice sodata loorii au mi așa, trecut și acest hop, ajung la board unde mă întâmpină o stewardesă cu un salut cald.

Așa arăta primul meu contact cu o stewardesa

De la povestea de mai sus au trecut aproape 10 ani, când spun 10 ani pe de-o parte mă apucă nostalgia și pe cealalta, râsul.
Nu-mi vine să cred că de mai bine de 2 ani sunt eu, în propria-mi piele și 1.61m, în unifromă, cu deja 2 perechi de aripi și aproximativ 2000 de ore de zbor la activ.


Toate aceste numere, nu sunt cifre, sunt oameni. Oameni pe care i-am cunoscut de aproape si mi-au devenit prieteni, oameni cu care am lucrat sau oamenii care, sa spunem așa, doar mi-au trecut pragul. Noi, însoțitorii de zbor suntem primul contact dintre companie și client, lucru care necesită nervi buni și zâmbete largi.
Chair dacă încerc sa livrez un serviciu de calitate pentru client și pentru companie, recunosc că munca cu oamenii nu e mereu ușoară dar probabil fără ei ar fi și mai grea. Mi-e drag când oamenii se simt comfortabil la bord și când pot face zborul cuiva, chiar și cu un zambet, mai frumos.

1. Oboseala

Se întâmplă des, atât de des încât aș zice, mereu, să fii obosit în acest job, lipsa de somn, dereglările de fus orar, zboruri întârziate sau anulate, condițiile meteo sunt factori care în acest job nu ruinează doar călătoria pasagerilor spre destinația mult dorită dar mai ales orele de odihnă ale însoțitorilor de zbor.
Sunt 8 luni de când zbor transatlantic și nu sunt obișnuită încă cu schimbările de fus orar, am ajuns să renunț la lupta asta, ceea ce cred este că nu există obișnuință, există doar adaptare.

Acum cîteva luni am zburat în Oakland -San Francisco pentru 2 zile, nu reușisem să dorm aproape deloc acolo, mă simțeam tristă și abătută. Un sentiment de tristețe care creștea în intensitate și culoare. Într-un final am sunat-o pe mami plângând și i-am spus ”  Sunt foarte tristă, cred că sunt în depresie” și mami ca femeie deșteaptă ce e mi-a răspuns ”Du-te la somn și nu te mai lua așa mult în serios”.
Când am aterizat înapoi acasă, mami m-a întrebat ” Ești încă în depresie?”, i-am răspuns ”Nu, am reușit să dorm pe avion”.


2. La bord este o cameră de odihnă

Dacă am vorbit despre oboseală să vorbim și despre odihnă.
Mi se pune des întrebarea cum supraviețuiesc pe un zbor de 11, 12 ore. Nu e magie, e somn.
La bordul avioanelor care zboară pe distanțe lungi este o cameră (camera celor 7 pitici) o numesc așa pentru că este foarte înghesuită, unde în cele mai multe dintre zboruri reușim să ajungem să tragem un pui de somn. Pauzele diferă în funcție de durata zborului și este la deicizia ta dacă în schimbul somnului preferi cărți sau filme.

3. Ni se cere numărul de telefon...

Ni se cere numărul de telefon și ni se fac complimente. Cu siguranță este la fel în orice alt job care e reprezentat de o uniformă elegantă. Uniforma reprezintă încă un fel de statut și statutul, este demonstrat la nivel psihologic că ridică libidoul oamenilor în general.

Au fost câteva situații de genul în ultimii 2 ani de când lucrez în aviație dar una dintre ele a fost spectaculară, pe un zbor spre Ibiza, zboruri cunoscute ca fiind ”circoteca”  un băiat dintr-un grup de prieteni care meregeau sa sărbătorească petrecerea burlacilor a reușit după câteva sticluțe de Jack să mă ceară de soție în fața tuturor. Cum nu avea un inel, m-a cerut cu propriul ceas.

4. NU avem un "prieten" în fiecare destinație

Nu avem nevoie de benzină în fiecare stație. Majoritatea bărbaților așa cred și este o altă întrebare care se repetă.
Eu acum vorbesc din punct de vedere personal. În mod general pot să confirm că se întamplă să aud bârfe de la colegii mei cum că în unele porturi îi așteptă câte un soldat dar dacă vorbesc în mod general, nu e deloc așa. Majoritatea colegilor rămân la hotel sau eventual ieșim împreună, depinde de starea fiecăruia.

5. Mai dăm și pe acasă

Sigur că da, avem și noi o casă și dacă suntem norocoși o familie, iubit/ă și prieteni care ne așteaptă.
Nu este o surpiză că suntem mereu plecați, hotelul devine un fel de casă, colegii devin un fel de familie și orașul te adoptă după cateva călatorii în aceeași destinație. Totuși nimic nu se compară cu ultimul zbor când ne îndreptăm spre casă. Munca pare mai ușoară iar în ultimele ore din zbor corpul începe să se relaxeze și începem să fim mai veseli, cred ca sentimentul e comparabil cu cel al pasagerilor care se întorc acasă.
Deseori avem 3, 4, 5  zile libere consecutiv și apoi zile, sau săptămâni în care muncim. Sunt multe de zis în ceea ce privește orarul nostru de muncă, ar trebui un articol separat pentru asta.

6. Nu tot ce zboară se mănâncă

Nu e numai  lapte și miere. Jobul văzut din afară e fascinant și industria aviației e foarte frumoasă dar nu este mereu grozavă.
Oamenii au impresia că tot ce faci e să călătoreși ca să faci bani. Probabil e exact invers. Faci bani ca să călătorești și o să te surprindă dacă îți spun că și o însoțitoare de zbor abia așteaptă să plece în vacanță.

Reușim de cele mai multe ori să ieșim din hotel și să vedem locuri la destinațiile în care aterizăm dar nu se întâmplă mereu. Oboseala, problemele personale, joburile sau hobby-urile parelele pe care le avem nu ne permit mereu să plecăm la plimbare și pot adăuga aici și situația financiară, un salariu normal nu este suficient să vizitezi 10 orașe pe lună.
 
 7. Avem autoritatea sa nu îmbarcăm sau să debarcăm un pasager

Atunci când un pasager este nepoliticos, răspunde urât, a băut prea mult sau prezintă comportamente inadecvate, însoțitorii de zbor au autoritatea să le refuze îmbarcarea cu acordul căpitanului.
De cele mai multe ori când se ivesc situații de acest gen nimeni nu crede ca este posibil să le refuzi îmbarcarea și continuă să fie nepoliticoși până se trezesc că pășesc înapoi pe ușa pe care au intrat.

Acestea sunt doar 7 lucruri din culisele unei însoțitoare de zbor dar cu siguranță povestea astea poate avea mult mai multe puncte .
Dacă aveți o curiozitatea în mod special vă răspund cu drag dacă știu răspunsul :))