Plang rar acum, foarte rar, am invatat sa cultiv armonia si sa culeg fericirea.
Dar oare creste mereu doar o recolta frumoasa, bogata si sanatoasa , oare creste doar ce am semanat? Cata iarba rea este de jumulit pe langa?
Seara asta plang. Ma simt slaba, vreau sa ma iau in brate. Ma ghemuiesc inlauntrul meu, simt ghiarele propriilor ganduri adanc infipte in mine.
Oare taieturile fizice o sa'mi ramana ca cicatrice si in memorie?
Oare durerea se poate premedita si frica, frica ma transforma intr'un morman de liniste, imi blocheaza privirea intr'un punct, fix. Nu vreau sa ma intorc acolo, am fost ,am fost si nu o data. Am fost si sunt fortata sa ma intorc.
Oare taieturile fizice o sa'mi ramana ca cicatrice si in memorie?
Oare durerea se poate premedita si frica, frica ma transforma intr'un morman de liniste, imi blocheaza privirea intr'un punct, fix. Nu vreau sa ma intorc acolo, am fost ,am fost si nu o data. Am fost si sunt fortata sa ma intorc.
Am crezut ca mi'am invatat toate lectiile, am crezut ca am crescut puternica, am crezut, am crezut ca am avut destul dar sculptorul suprem nu e de acord cu mine si ma intoarce in locurile sumbre, undeva intr'o inchisoare a mintii si a sentimentelor. Am fugit departe de locurile care mi-au pus catusele pe inima, de fiecare data, m-am descatusat, m-am luat in brate, m-am condus spre libertate si acum ma intorc sa platesc tribut.
Un gand masochist ma bantuie. Vrea sa rad in fata acestei rautati a vietii, vreau sa rad pentru ca am plans destul si vreau sa o ignor, sa o doara pe ea si nu pe mine.
Vreau sa ma uit cu mandrie in ochii ei si sa nu ii ofer cuvinte, sa nu ii mai vars lacrimi, nicio mimica, sa nu ii fac spatiu in memoria mea, sa privesc furtuna si sa nu simt nici vantul, nici ploaia, nici tunetul, sa strang din dinti, sa raman imuna...
A.T.
A.T.
