Friday 3 November 2017

Eu sunt Amelia, am 27 de ani și sunt singură

   Iubesc femeile. Știu că și bărbații iubesc femeile, e greu să nu dealtfel.
   Eu le iubesc mai puțin pasional și mai mult rațional. Le iubesc ca pe ceva al meu. Le iubesc pentru că știu ce simt, cum simt, știu că nu e ușor să fii femeie, știu cât suferim și știu și forța cu care ne ridicăm, iubesc femeile pentru că sunt puternice, pentru că sunt ambițioase, pentru că sunt fragile. Pentru că sunt combinația perfectă dintre iubire, dedicare și sprijin.
   Iubesc femeile așa cum mă iubesc pe mine, ca o parte care îmi aparține din naștere.

  Cred că articolul ăsta o să fie lung, e doar 7 dimineața și m-a trezit din somn, sper că are ceva consistent de zis. Mi-am făcut o cafea lungă, de fapt, să fiu sinceră, a făcut-o mami.



   Haideți să facem prezentările. Eu sunt Amelia, am 27 de ani și sunt singură.
   Ca la alcoolicii anonimi. Majoritatea, o consideră o boală. Adică nu am un soț, nu am o relație, nu am un copil și nici nu am fost măritată. Știți voi, dacă ai fost măritată, măcar o încercare a fost.
    Asta a fost încălzirea, să începem antrenamentul.
    Și cum se face că ești frumoasă, deșteaptă  și singură? Mă mir că nu ai prieten? Ieși cu cineva? Când jucăm la nuntă? Toate aceste întrebări se traduc într-una singură ”Ce e greșit la tine?”
   Dragi bărbați, să mă scuzați acum dacă spun că lumea nu se învârte în jurul vostru, cel puțin nu lumea mea.
   Nu sunt arogantă când spun asta, știu să fac diferența dintre o necesitate și un moft. Să ai pe cineva alături nu este o necesitate, este un moft. Un moft care îl merităm toți, care ne face viața mai frumoasă, da, dar este totuși un moft fără de care se poate trăi fericit.



   Am crescut într-o zonă rurală, de la o vârstă fragedă eram întrebată cine îmi place și nu ce imi place? Pe la 18 ani deja, vecinii mei îmi recomandau bărbați care s-ar adapta profilului meu sau cel puțin care ei credeau că s-ar potrivi. Au ajuns să îmi spună că măritându-mă fac un favor familiei mele și le ușurez cheltuielile. Acest argument aproape că m-a convins, copilă fiind. Din fericire, mami m-a convins să-mi văd de treabă și să nu mai ascult prostii. Nu știam atunci ce înseamnă să fii independentă, deși sentimentul a fost adânc înrădăcinat de mică.

De ce sunt singură?
   Pentru că văd prea multe relații disfunționale, pentru că majoritatea prietenilor care sunt în culpuri sunt triști și în așteptare de o schimbare. Pentru că ”trebuie” să te căsătorești, te căsătorești de nevoie. Pentru că statisticile sunt triste și rata divorțurilor a ajuns la 60% .
   Eu vreau o familie, eu vreau un soț care să nu îl schimb peste un an, eu vreau copii care să crească în sânul familiei, eu vreau un partener puternic care  peste 10 ani o să fie lângă mine din plăcere, nu de gura lumii și nici pentru copii, eu sunt singură, pentru că sunt o visătoare, pentru că încă cred că se poate și așa.



  Ideea asta că la o vârstă trebuie să te căsătorești, stresul social, presiunea din partea familiei și a prietenilor a devenit aproape o normalitate.
  Mi-ar plăcea ca familia să pună aceeași presiune pe evoluție, pe pasiunile din viața mea, pe aticolul acesta care nu m-a lăsat să dorm, pe fericirea mea.
   Cine suntem noi fără un bărbat? Suntem un întreg, suntem femei pline de energie, de valoare, de scop, cu un viitor frumos, suntem persone fericite care își fac rolul în societate, între prieteni,  care experimentează , care călătoresc, care sunt entuziasmate de viață, care iubesc să trăiască.
 
   Stiați că la 27 de ani, o femeie in China este considerată o ”rămășiță”, ceva fără valore, ceva care e bun de aruncat? Deasemenea, povestea spune că o femeie de 35 de ani a fost refuzată de nenumărați bărbați pe motivul că era prea educată. Tatăl acestei femei, i-a refuzat sorei mai mici să studieze pe motivul de a nu rămâne singură.

   O boală socială, care se infiltrează de la nivel rural, la nivel metropolitan, la nivel național și mondial.
   Acesta nu e un articol pentru femei, nu este o lupta a femeilor împotriva bărbaților. Este un articol de conștientizare și mai ales de egalitate și nu trebuie să fie 8 martie ca să ne amintim că, noi contăm, că părerea noastră contează!

  Femeile pot fi tot ce își propun. Nu o spun ca pe un slogan, o spun ca pe o realitate. O spun privind în urmă și calculând strada de unde am plecat și unde am ajuns. Este ceva ce am experimentat pe propriia-mi piele.
  Stiți de ce statisticile de mai sus sunt atât de triste? Din lipsă de cunoaștere, din lipsă de obiective. Din a face un bărbat hobbiul tău este o mare provocare pentru tine, dar mai ales pentru el.
   Psihologii spun ca noi nu putem iubii cu adevărat până nu ajungem la maturitate spirituală și financiară. Până nu ne simțim împliniți cu stilul nostru de viață, până nu ne simțim capabili și până nu ne iubim.
   Ca să atingem acest prag avem nevoie de timp, de înțelegere a propriilor nevoi, de autocunoștere, de muncă, de investiție, de curaj.
 
  Frica este rădăcina multor bariere pe care femeile le înfruntă. Frica de a nu fi plăcută. Frica de a nu face o alegere greșită. Frica de a nu rămâne singură. Frica de a nu atrage atenția într-un mod negativ. Frica de a reuși.
   Fără frică femeile ar fi capabile de a atinge succesul personal și profesional.
   Dacă am crește într-o cultură în care am fi încurajate de mici să îndrăznim, să fim curajoase și încăpățânate, să ne asumăm riscuri, această frică s-ar evapora.
   Se spune că ”norocul îi favorizează pe cei îndrăzneți”
   Tu ce ai face dacă nu ți-ar fi frică?
   Să public acest articol este ceea ce aș face dacă nu mi-ar fi frică.


Cu drag,
Amelia



Wednesday 25 October 2017

Vreau să mă surprindă din nou ”hai la masă”

   Mă trezesc cu o senzație de nemulțumire. Deja simt frică. Frica că nici azi nu o să am curajul să încep ce mi-am propus ieri. Se zbate în interior și arată calm în exterior. Un vulcan pe punctul de a erupe.


   Stau printe oameni dar sunt absentă, nu reușesc să ascult. Acel strigăt are ecou. E un urlet continuu căruia eu îi opun rezistență. Oare de ce nu las totul, de ce mă împotrivesc?
   Sunt un om al rezultatelor dar oare aceste rezultate au impact la nivel mondial? Poate planeta trăi fără ele? Sigur că poate. Argumentele contra cântăresc dublul argumentelor pro.

   Mă simt ca o pisică care aleargă după șoareci deși are mâncare în farfurie. Ea trebuie să vâneze. Satisfacția prăzii.
  Împotrivirii îi ofer respectul cuvenit, veșnic prezentă. Mă urmărește ca o umbră.

  Dimineața,  mă spăl pe dinți. merg la alergat, îmi beau cafeaua, verific emailul, toate automatisme. Sunt prezentă, dar nu sunt.
  Când eram mică mă jucam pe afară până pierdeam noțiunea timpului. Îmi place să pierd noțiunea timpului. Mami mă întorcea la realitate când striga ”hai la masă”. Pot să mă joc din nou?
 
   E scump să așez pe hârtie ceea ce mi-ar plăcea, ceea ce nu-mi place, dealtfel, fac cu ușurință. Dacă dau greș, nu am nimic de pierdut. Și apoi mai e sentimentul de ”ce zice lumea” ”cum mă percep oamenii”?

  Da, asta e, nu vreau să lupt pentru că e posibil să pierd. Șoricelul poate fi mai isteț ca mine. Să câștigi nu însemnă doar să muncești mult. Strategia accelerează procesul.
 
   Și totuși, ceasul ticăie, astăzi mai puternic ca ieri și mâine mai puternic ca azi. Astăzi am reușit, m-am așezat și am așezat cuvinte. Sunt pasionată de cuvinte așezate la locul lor sau chiar dezordonate într-o perfectă ordine, de experiențe. povești, basme, romanțe.

   Vreau să scriu povestea mea. Să aud din nou ”hai la masă”.
   Așa arată șoricelul meu.


Cu drag,
Amelia 

Monday 23 October 2017

Alergând un semi-maraton

    M-a lovit o durere puternică în genunchiul stâng și rinichiul meu stâng care a suferit pe parcusul anilor mai multe intervenții chirugicale a început să fie supărăcios. Stânga e mereu o problemă.
    Eram la al 16lea km și cei 5 rămași păreau o distanță așa lungă ca atunci când te trezești din somn noaptea și trebuie să mergi la baie, nevoie mare.

    Eram mulți, aproximativ 23.000 de alergători, sper că toți am ajuns la linia de final.
    În timp ce așteptam, la linia de start, toată lumea zâmbea dar se simțeau emoțiile din jur așa tare că le puteai acapara.  Ne înghesuiam, ce mai, aproape ne călcam în picioare. Număram minutele până la 9:15 când începea cursa.  Când s-a dat startul toți am pornit în forță. Pe parcurs, am încetinit ritmul, sunt sigură că fiecare avea un fel de disconfort la nivel de încheieturi, coapse, dureri de splină, dureri de cap sau furca șireturilor veșnic dezlegate. Eu le-am făcut nod dublu să fiu sigura că nu pierd timp. În alergat, fiecare secundă e la fel de prețioasă ca fiecare gură de apă pe care nu poți să o bei.



    Seara dinainte, am adormit cu emoții, nu a fost un somn odihnitor și nici nu a ajutat la elminiarea emoțiilor. Dimineța m-am simțit ca în prima zi de școală, aveam așa emoții că m-au scos la baie de multe ori înainte să părăsesc camera de hotel.
   Pe drumul până la start era cât pe ce să mă pierd, era așa multă lume că nu știam pe unde să o iau. Până la urmă, am mers pe urmele unor francezi  care știau unde e startul. Pe parcursul cursei, i-am salutat, fericită tare și că i-am depășit.


   Nu este doar primul semi-maraton pentru mine, au fost și primii 21 de km pe care i-am alergat vreodata. Ajunsesem în antrenamente la 15Km, maximul, și de acolo nu știam ce urma. Seara dinaintea maratonului, când m-am băgat la somn asta mă intrebam, cum o să fie ultimii 6 km, niciodata nu alergasem așa departe. Mă întrebam cum  o să reacționez la nivel fizic dar mai ales mental. Mi-aș fi dorit să mă antrenez mai mult înainte de maraton dar am răcit foarte rău și chiar în acea săptămână m-a cam supărat rinichiul , deci am evitat să forțez, mă gândeam că dacă o fac, nu mai reușesc să ajung deloc. Am ales să mă refac, ca să mă asigur că pot participa. Am plecat la drum cu ideea să scot sub 2 ore și sunt foarte mulțumită de rezultatul de 1:57.
  Semi-maratonul a avut loc în Lyon, Franța. Frumos oraș. În 21 de km pot spune că l-am vizitat aproape tot, în doar o oră și 57 de minute. Dar credeți-mă, se poate și mai repede.



   Sentimentul când treci linia de final e namaipomenit, e o senzție de euforie, simți un fel de drog care-ți umblă prin vene. Pe tot parcusul cursei simți adrenalină, mai ales când publicul te aplaudă și te susține, unii bat palma cu tine, alții te încurajează și ceva ce mi-a plăcut mult, orchestra, erau orchestre cam la fiecare 5km care te ”trâmbițau” când trecei pe acolo, parcă îmi băgau benzină în rezervor, mereu recuperam câteva secunde când treceam pe lângă trâmbițe.
   Pe parcursul ultimilor kilometrii, durerea și momentele de disconfort încep să crească mult, practic tot ce îți dorești e să termini dar linia de final pare tot mai departe atunci când oboseala crește. Totodata, satisfacția, sentimentul că am reușit și că am învins 21km, că am ajuns la final și am bifat primul semi-maraton pe lista lucruruilor de făcut în 2017 creează un sentiment de neimaginat. Este o bucurie mare care ți-o oferă doar o muncă grea la care ai depus efort, determinare, transpirație, perseverență, timp și suflet.

   Dar partea cea mai frumoasă, mai ales pentru o gurmandă ca mine, vine abia acum. Ca să sărbatorim victoria, seara am luat cina la un restaurant în centrul Lyonului, unde am avut o frumoasă porție de Raclette, o friptură de vită cu cartofi prăjiți si apoi mi-a răsfățat cu un borcănel de Nutella, cu lingurița, ce sentiment :)). Cu toate astea nu am avut nicio secundă senzația de ”prea plin”. Ca să trag linie, pe lânga semimaraton reușisem să merg și 10km pe jos. Deci a fost un moft bine meritat.



   Ca și concluzii și lecții finale. 
   Am invățat că nu trebuie să fii 100% pregătit pentru a face ceva ce iți dorești, important e să iți dorești suficient de mult incât să nu renunți.

    Cel mai frumos sentiment e cel de izbândă, de satisfacție a muncii pe care ai depus-o, să vezi sămânța pe care ai sădit-o că începe să aducă roade.

   Viața este formată din lucruri mărunte care duc la mari satisfacții, care duc la cunoaștere de sine și fericire. Ai grijă să investești în acele lucruri mărunte. O viață trăită la adevăratul tău potențial, o viață fericită, face diferența!

   Nu conteză mereu să câștingi, important e să participi.



Cu drag,

Amelia T.

Monday 12 June 2017

Palma de Mallorca

   E duminică dimineață, îmi beau cafeaua, mă gândeam să merg în  parc să alerg dar nu înainte de a termina acest articol .Azi, e luni , pentru că ieri tot nu am reușit să-l termin. Îmi place lunea, e mereu prima zi în care se începe sala, școala, munca, dieta și care ne dă oarecum un nou start.
   Eu nu am un orar care începe lunea deci luni poate fi în fiecare zi, dar azi chiar e luni și pentru mine căci am fost la sală, am muncit și am oarecum rezervorul plin cât pentru o săptămană.


 
   Realizez prin diversele activități în care mă implic că am puțin din caracterul unui perfecționist.          Pozele trebuie să fie perfecte (înca muncim la asta), fiecare liniuță așezată bine, virgulă și spațiu, mai nou și diacritice. Puțin dar calitativ, aștept de la oameni, și de la mine însumi.

     Într-o societate în care este supraevaluată cantitatea și depreciată calitatea, în epoca vitezei, în secolul 21, doresc să stăpânesc plăcerea și timpul necesar pentru a face lucruri desăvârșite iar prin exercițiu să câștig deprinderea de a le face desăvârșite în cel mai scurt timp posibil. Aceasta este provocarea.



   Astăzi mă simt in mod deosebit, foarte deosebit de fericită.


   Pe vremea când începusem să călătoresc, eram convisă că fiecare vacanță are parfum de nou, zâmbete pe față, entuzism de copil, bucurie nemărginită și niciun moment de abatere de la sentimentele de încântare sau gândurile pozitive. Pe urmă, cu cât înaintam în aceasta practică, gândurile, entuziasmul , noul era ușor înlocuit de o rutină. O rutină care iși schimba numele de fiecare dată, era totuși, o rutină.



       Am înțeles atunci că nu noul din exterior aduce schimbarea, ci deciziile, noile obiceiuri, entuziamul sufletului care vine dintr-un sentiment lăuntric de a vrea, de a face, dintr-o motivație a propriei persoane, dintr-o antrenare a minții și mai ales dintr-o ordonare a gândurilor, faptelor, a vieții.


        Disciplina are formula unei mașini care conduce cu 200km/h , în fiecare zi, pentru 10, 20, 30 ani , fără niciun accident la activ. Implică și opriri dar întotdeauna ajunge la destinație. La destinația propusă.
 
      Palma di Mallorca a fost opusul a ceea ce simt astăzi , este cumva acea insulă  locul regăsirii de sine și nu am știut?

    Pe parcursul celor 4 zile petrecute acolo, am avut sentimentul unui om care contrastează frumusețea aelei insule, a fost o vacanță a marilor decizii care incep cu pași mici sau mai degrabă de-a bușelea, a responsabilității față de propria-mi persoană.


   Cea mai importantă decizie a fost aceea de a începe capitole noi, de a învăța lucruri noi. De a deveni desăvârșită în fapte, nu doar în cuvinte, în iubire, nu doare în sentimente, în fericite, nu doar în aparențe, în empatie, nu doar în zambete.
 
   Mă simt nevoită să revin la Mallorca, deși am fost mereu acolo dar un loc e mai mult decât o poză, e sentiment, e simțire, e bucurie, poate lacrimi, poate durere, e o complexitate umană dar mă refeream  să revin în spațiul fizic la Mallorca cu alte cateva poza si lucruri pe care le puteti incerca pe aceasta insula.

Catedrala (Le Seu)

Catedrala (Le Seu)
   Una dintre excursiile in afara orașului a fost vizita la fabrica de perle din Manacor. Am urmărit cu curiozitate cum se prelucrează manual o perlă și am fotografiat pentru voi câteva etape.


Fabrica de perle Mallorca


  In aceeași zi am vizitat Peștera Dragonului (Cuevas del Drach). Din păcate, mi-am pierdut telefonul și am rămas doar cu puținele poze care le aveam pe aparat. Dacă pozele mele nu vă conving, mergeți personal dacă aveți în plan să vizitați insula, nu o să regretați.



    Totuși, o să adaug câteva alte motive care sunt aliatul meu în a vă convinge.
    Peștera Dragonului este vizitată anual de mii de turiști.
    - se întinde de-a lungul a 2,4 km si având o altitudine maximă de 25m
    - ascuns în interiorul peșterii se află Lacul Martel care este considerat unul dintre cele mai mari lacuri subterane din lume
    - înca din anul 1935, în fiecare zi , au loc concerte live de muzică clasică
    - fiecare concert durează 10 minute și este însoțit de un spectacol de lumini.

Cuevas del Drach




    Palma de Mallorca, rămâne pentru mine o insulă a misterului, locul în care am pus întrebări ca mai târziu să găsesc răspunsuri, locul agitației interioare  și poate a numulțumirii pentru ceea ce sunt, dar a conștientizării a ceea ce pot fi. 
   Nu m-aș întoarce acolo, nu curând .

   Voi dacă mergeți să-mi povestiți cum a fost, sper totuși să nu imi dați dreptate, să aveți o vacanță plăcută, să vizitați cât mai mult, să aveți parte de mult soare, mâncare bună, sangria și peripeții de povestit și nepoților.

   Aici închid un alt capitol al călătoriilor în jurul Europei. Vă hug-iesc tare.


Cu mare drag,

Amelia

Tuesday 7 March 2017

Snowdonia National Park

    Una dintre acele destinații în care realitatea bate pozele.
    Am plecat la drum vineri dimineață, eram pregătiți pentru călătoria de 4 ore cu mașina. Călătoria cu mașina a fost doar preludiul unui weekend extrem de amețitor. Tipul acela de amețeală în care nu îți trebuie nici țigări și nici alcool, amețeală cu aer proaspăt si peisaje care îți taie răsuflarea.


    Înainte de a intra in miezul poveștii să vă spun câteva fapte despre Parcul Național Snowdonia sau așa cum mai e numit Bijuteria Țării Galilor, frumos, nu?

    Parcul a fost fondat în anul 1953 și cuprinde o zonă costieră de 60 de kilometrii la țărmul Atlanticului. Rezervația atrage anual aproximativ 6 milione de turiști ceea ce inseamna toți locuitorii unei țări ca Serbia.
   Numele parcului provine de la  ”Snowdon”  care este cel mai înalt munte din Țara Galilor cu o înălțime de 1,085m.
   Este o zonă predominant muntoasă cu priveliști spectaculare, multe lacuri,  un loc scăldat în legende străvechi și istorii adevărate.



   Am poposit într-un orășel numit Betws y coed, care nici acum nu știu cum să îl pronunț, este un orășel liniștit iar poziția sa în inima parcului face din el locul perfect  in care să te cazezi pe parcursul vacanței. Este un loc îmbibat de hoteluri care se adaptează pe bugetul și pereferințele fiecăruia.

   La scurta distanță de Betws y coed poți vizita cascada Swallow, cascada Conwy, lacul Llyn, lacul Capel Curig , gradina botanica, biserica St`s Mary și oportunitățile sunt infinite.


Cascada Swallow 

On the road

Lacul Capel Curig

Atunci cand am crezut ca am vazut locurile cele mai frumoase, peisaje bibelou , dupa ce ochii mi-au incântat spiritul cu aceste splendori ale naturii, spectacolul a continuat și nici cele mai alese cuvinte nu pot face dreptate acestui loc cu adevărat unic.
 









    Nu sunt o pasionată a marilor metropole , imi creează o stare de oboseală, de stres, îmi dau sentimentul de agitație și nu le iau în considerare ca locuri în care mă relax complet sau în care îmi încarc bateriile. 
   Totuși , orice monedă are două fețe și ocazional îmi place o noapte în care mă prinde răsăritul dansând sau o noapte albă pe străzi cu prietenii, o zi în care adrenalina îmi fuge prin vene și nu știu dacă să râd sau să plâng, un moment din acela în care faci un sprint de 100 de metrii doar ca să verifici bătăiile inimii și să savurezi momentul de după.

    Ehh da, profesorul meu de matematică zicea ” Ce treabă are coada vacii cu ștampila primăriei?” , ca să vezi că ceva treabă are.

   Când crezi ca te-ai relaxat destul , descoperi Zip World.
   Zip World este ” A unique range of very special adventures”, asta zic ei și eu sunt perfect de acord.
   Zip World este cel mai mare parc de aventuri din Europa cu cel mai lung traseu din întreaga lume, Țara Galilor a bătut recordul la adrenalină  :))
    
    Înainte de a vă arăta pozele , vreau să adaug că a fost cea mai tare experință pe care am trăit-o la nivel de ”adrenalină la maxim” , am fost aproape de a uda pantalonii dar nu, nu am făcut-o, totuși la fiecare două secunde se auzea ”omg, today is my last day” și am închis ochii de vreo două ori, patru, zece, multe.







   Zip World e împărțită în mai multe sectoare, se poate face velocity-coborâre rapidă cu sfoara, pentru chestia asta m-aș întoarce acolo, caverns- peșteri, ceea ce eu am făcut,  forest coaster echivalentul unui tren prin pădure, cățăratul prin copaci si multe altele. Mai jos, dacă apeși butonul se poate încerca un minut de adrenalină filmat de un curjos aș spune.



   Dacă nu sunteți pasionați de parcuri de distracție puteți alege canoe, climbing, hiking, schi  în sezonul adecvat și orice tip de sport se poate practica în aer liber.



A fost de departe una dintre vacanțele cele mai frumoase si cu siguranță o vacanță de povestit și nepoților.


Cu mult drag, până data viitoare...
A.T.

Tuesday 21 February 2017

Q:De cate ori te poate dezamagii un om? A: De cate ori il lasi!



   Mi-am pus intrebarea de cate ori te poate dezamagii un om?  Ar fi normal o data. Dar raspunsul e de cate ori il lasi.
   Daca te-a dezamagit o data, nu o sa se opreasca acolo. O sa se opreasca cand il opresti tu.
   Daca dai o sansa, da o sansa dar ultima, dupa aceea se numeste monopoly, inceapa sa aiba incredere in sine insusi si pleaca la cucerit de teritorii, la sfarsit iti ia si banii, si sufletul.

   Daca nu ciulesti urechile macar beleste ochii si crede ce vezi. Nu, nu ai vedenii si nu te ruga sa le ai.
   Buna dimineata, asa arata realitate!

   Dar poate fii cea mai buna dimineata, dimineata in care nu mai alegi sa te minti.

   Daca nu inveti lectia la timp ea se repeta doar repetitia e mama invataturii.

   Si daca se repeta de prea multe ori esti O Fraiera.

A.T

Marrakesh, Morocco



Muntii Atlas, vedere de pe terasa hotelului
    Marrakech a fost prima mea aventura in afara Europei( nu si ultima!). A fost intr'adevar o experienta plina de mirosuri, gusturi, si imagini noi care m-au suprins si incantat la fiecare pas.
  Prima parere a fost insa una diversa, cand am coborat din avion am crezut pentru un moment ca am gresit destinatia. Aeroportul care a fost recent renovat arata ca o bucata de arta din viitor . Momentul in care m-am trezit a fost cand am vazut femeile de servici in aeroport purtand traditional costum numit burka.

Aeroport Marrakesh

   Daca vrei sa te bucuri de soare in timpul iernii, daca vrei sa incerci alte arome, daca ti-e dor de ceva nou si divers, Marrakesh e destinatia perfecta, destul de aproape de Europa incat sa te incadrezi in buget, iar preturile sunt rezonabile incat poti sa te bucuri pe deplin de oras, mancare si atractiile turistice.

   Orasul este foarte frumos, frumos in stilul lui unic si divers. Marrakesh e inconjurat de muntii Atlas care in aceasta perioada a anului au varful acoperit de zapada. O minunatie.
   Cel mai mult mi-a placut partea veche a orasului numita Medina, acolo vezi negustori de toate felurile, de la negustori care incearca sa iti puna maimute in spate, negustori care incearca sa-ti deseneze mainile cu hena, negustori care vand te miri ce pana la  negustori care canta la tamburina si serpi care joaca pe muzica tamburinei.


Muntii Atlas si o parte di peretele regatului.


Mi-a fost frica sa ma aproprii mai mult
Cam asa de plin e centrul vechi dupa-masa, seara umbli prin multime ca la un concert cu Riri.

Cum arata dragostea la prima vedere

   Trecem la subiectul care imi place cel mai mult, mancarea. Ce se mananca? Carne, oua, legume si fructe. Nu sunt ironica, sunt pe bune, oamenii astia mananca ceea ce Europa a uitat sa manance, mancare!
 Cele 4 zile cat am stat acolo nu am pus gura pe ciocolata sau cipsuri si nici nu am vazut mezeluri, cascaval sau fast food, am mancat mancare gatita la mic dejun, pranz si cina.
  Am fost incantata de lumea condimentelor si culorilor in fiecare farfurie. Am fost incantata sa vad tarabe cu fructe proaspete, sucuri, smoothie-uri la fiecare 5 pasi si am fost suprinsa sa vad oameni care vand pe strada paine facuta de ei in casa, seminte prajite sau colaci, ca odata.
  Tipic marocan este felul de mancare pe care il vedeti mai jos, se numeste tajine, numele vine de la vasul de teracota in care mancarea este gatita. Felul meu preferat este tajine cu carne de vita, prune uscate, ou si seminte de suzan si migdale. As manca unul la cina diseara, yum yum






   Un amanunt important pentru iubitorii de cafea, in Maroc se bea ceai. Cand am ajuns la hotel, am fost intreabata daca am placerea sa beau un ceai si nu am inteles de ce ceai? Cand am plecat , i-am rugat eu pe ei daca pot avea un ceai. Nu am baut niciodata un ceai atat de aromat facut din frunze si flori proaspete.


   Pe langa mancare, arome, serpi care dau din coada si maimute poti face a plimbare cu caruta care costa aprox 15 euro, poti vizita desertul Sahara , unde se poate dormi intr-un cort pentru o noapte, asta o sa te coste aprox. 50euro, poti vizita cea mai mare cascada din Maroc, Ouzoud sau sa calaresti o camila pentru 30 de minute o sa te coste aprox 20euro.

   Sunt o iubitoare de natura asadar pentru mine cea mai frumoasa excursie a fost cea la Cascada Ouzoud. Traseul  pana acolo a fost incantator, la fel si cascada, peisajele si apusul, nu am vazut niciodata un apus in culori de mov deschis combinate cu albastru cald si varfuri de palmieri. Atat de frumos ca mi-ar trebui multe cuvinte sa descriu splendoarea.

   Va las cu multe poze si mult entuziasm:)

Plimbare cu caruta

Plimbare cu caruta

Farmacie naturista



Prieteni si zambete

Inainte de rasarit

Femei in burka

Cascada Ouzoud plus curcubeu

Cascada Ouzoud

Kiss pls


Uite cum stau la poza


Plimbare pe camile

Vase de ceramica facute manual






"Calatoritul te lasa fara cuvinte si ulterior te transforma intr-un povestitor"

Stati aproape, urmeaza o locatie superba, de munte, in Wales :)



Ce am realizat până la 30 de ani

Mă apropii cu pași repezi de 30 de ani. Este primul prag din viață pe care chiar îl simt ca un prag. La 20 mă uităm doar înainte, acum mă ...