Candva mi'am soptit mie insami ca nu am timp pentru iubire, nu e momentul potrivit si inima mea nu e pregatita. Si ea, a batut la usa si a plecat.
Cand am vazut doar cicatrici ramase, am vrut pe cineva sa le sarute, sa le mangaie dar vazand ca nu mai ajunge le'am acoperit bine cu haine si am iesit in lume, sa traiesc!
Cand mi-am umplut bagajul inimii cu frici si nesigurante, vroiam pe cineva sa le asculte. Il cautam pe el in fiecare persoana pe care o intalneam si el nu era nicidecum acolo, el era un calator fara busola.
Pe un drum gresit cu un bagaj mai greu decat al meu acel strain avea un pas grabit care mergea spre prima destinatie... posibila. Am preferat mereu calatorii lungi cu o destinatie precisa.
Cand ma bucuram de viata, vroiam sa ma ia in brate, sa se bucure cu mine, sa muscam din felia de tort impreuna, sa vedem apusul din acelasi colt de lume, dar strainul care era langa mine vroia doar un pahar de vin si o noapte in flacari.
Am iubit mereu diminetile de dupa.
Nu mai vedeam rasaritul soarelui, nu mai auzeam ciripitul pasarilor, aerul rece al dimineatii, roua, valurile marii. Creasem un mediu perfect pentru conservarea unui sentiment de amoteala, o hibernare a emotiilor. Si totusi...ele au fost mereu acolo. Bucuriile mici creeaza fericirea mare. Fericirea, este formata din bucurii mici.
El este acolo si e la fel de curios ca si tine sa te cunoasca, sa te descopere, sa te respire. Opreste'te , asculta, priveste, vezi cata frumusete e pe strada asta? Traieste!
Pentru a ajunge pe carare potrivita impreuna, trebuie sa invatam strada separat si orice destinatie la care vrem sa ajungem are nevoie de doua lucruri , timp si combustibil!
A.T
