Eu le iubesc mai puțin pasional și mai mult rațional. Le iubesc ca pe ceva al meu. Le iubesc pentru că știu ce simt, cum simt, știu că nu e ușor să fii femeie, știu cât suferim și știu și forța cu care ne ridicăm, iubesc femeile pentru că sunt puternice, pentru că sunt ambițioase, pentru că sunt fragile. Pentru că sunt combinația perfectă dintre iubire, dedicare și sprijin.
Iubesc femeile așa cum mă iubesc pe mine, ca o parte care îmi aparține din naștere.
Cred că articolul ăsta o să fie lung, e doar 7 dimineața și m-a trezit din somn, sper că are ceva consistent de zis. Mi-am făcut o cafea lungă, de fapt, să fiu sinceră, a făcut-o mami.
Haideți să facem prezentările. Eu sunt Amelia, am 27 de ani și sunt singură.
Ca la alcoolicii anonimi. Majoritatea, o consideră o boală. Adică nu am un soț, nu am o relație, nu am un copil și nici nu am fost măritată. Știți voi, dacă ai fost măritată, măcar o încercare a fost.
Asta a fost încălzirea, să începem antrenamentul.
Și cum se face că ești frumoasă, deșteaptă și singură? Mă mir că nu ai prieten? Ieși cu cineva? Când jucăm la nuntă? Toate aceste întrebări se traduc într-una singură ”Ce e greșit la tine?”
Dragi bărbați, să mă scuzați acum dacă spun că lumea nu se învârte în jurul vostru, cel puțin nu lumea mea.
Nu sunt arogantă când spun asta, știu să fac diferența dintre o necesitate și un moft. Să ai pe cineva alături nu este o necesitate, este un moft. Un moft care îl merităm toți, care ne face viața mai frumoasă, da, dar este totuși un moft fără de care se poate trăi fericit.
Am crescut într-o zonă rurală, de la o vârstă fragedă eram întrebată cine îmi place și nu ce imi place? Pe la 18 ani deja, vecinii mei îmi recomandau bărbați care s-ar adapta profilului meu sau cel puțin care ei credeau că s-ar potrivi. Au ajuns să îmi spună că măritându-mă fac un favor familiei mele și le ușurez cheltuielile. Acest argument aproape că m-a convins, copilă fiind. Din fericire, mami m-a convins să-mi văd de treabă și să nu mai ascult prostii. Nu știam atunci ce înseamnă să fii independentă, deși sentimentul a fost adânc înrădăcinat de mică.
De ce sunt singură?
Pentru că văd prea multe relații disfunționale, pentru că majoritatea prietenilor care sunt în culpuri sunt triști și în așteptare de o schimbare. Pentru că ”trebuie” să te căsătorești, te căsătorești de nevoie. Pentru că statisticile sunt triste și rata divorțurilor a ajuns la 60% .
Eu vreau o familie, eu vreau un soț care să nu îl schimb peste un an, eu vreau copii care să crească în sânul familiei, eu vreau un partener puternic care peste 10 ani o să fie lângă mine din plăcere, nu de gura lumii și nici pentru copii, eu sunt singură, pentru că sunt o visătoare, pentru că încă cred că se poate și așa.
Ideea asta că la o vârstă trebuie să te căsătorești, stresul social, presiunea din partea familiei și a prietenilor a devenit aproape o normalitate.
Mi-ar plăcea ca familia să pună aceeași presiune pe evoluție, pe pasiunile din viața mea, pe aticolul acesta care nu m-a lăsat să dorm, pe fericirea mea.
Cine suntem noi fără un bărbat? Suntem un întreg, suntem femei pline de energie, de valoare, de scop, cu un viitor frumos, suntem persone fericite care își fac rolul în societate, între prieteni, care experimentează , care călătoresc, care sunt entuziasmate de viață, care iubesc să trăiască.
Stiați că la 27 de ani, o femeie in China este considerată o ”rămășiță”, ceva fără valore, ceva care e bun de aruncat? Deasemenea, povestea spune că o femeie de 35 de ani a fost refuzată de nenumărați bărbați pe motivul că era prea educată. Tatăl acestei femei, i-a refuzat sorei mai mici să studieze pe motivul de a nu rămâne singură.
O boală socială, care se infiltrează de la nivel rural, la nivel metropolitan, la nivel național și mondial.
Acesta nu e un articol pentru femei, nu este o lupta a femeilor împotriva bărbaților. Este un articol de conștientizare și mai ales de egalitate și nu trebuie să fie 8 martie ca să ne amintim că, noi contăm, că părerea noastră contează!
Femeile pot fi tot ce își propun. Nu o spun ca pe un slogan, o spun ca pe o realitate. O spun privind în urmă și calculând strada de unde am plecat și unde am ajuns. Este ceva ce am experimentat pe propriia-mi piele.
Stiți de ce statisticile de mai sus sunt atât de triste? Din lipsă de cunoaștere, din lipsă de obiective. Din a face un bărbat hobbiul tău este o mare provocare pentru tine, dar mai ales pentru el.
Psihologii spun ca noi nu putem iubii cu adevărat până nu ajungem la maturitate spirituală și financiară. Până nu ne simțim împliniți cu stilul nostru de viață, până nu ne simțim capabili și până nu ne iubim.
Ca să atingem acest prag avem nevoie de timp, de înțelegere a propriilor nevoi, de autocunoștere, de muncă, de investiție, de curaj.
Frica este rădăcina multor bariere pe care femeile le înfruntă. Frica de a nu fi plăcută. Frica de a nu face o alegere greșită. Frica de a nu rămâne singură. Frica de a nu atrage atenția într-un mod negativ. Frica de a reuși.
Fără frică femeile ar fi capabile de a atinge succesul personal și profesional.
Dacă am crește într-o cultură în care am fi încurajate de mici să îndrăznim, să fim curajoase și încăpățânate, să ne asumăm riscuri, această frică s-ar evapora.
Se spune că ”norocul îi favorizează pe cei îndrăzneți”
Tu ce ai face dacă nu ți-ar fi frică?
Să public acest articol este ceea ce aș face dacă nu mi-ar fi frică.
Cu drag,
Amelia
