M-am inscris la primul maraton.

Dau timpul inapoi cu aproximativ 6 ani si pot vedea clar in memorie prima mea alergare. A fost intr-un parc din Italia, la scurt timp dupa ce m-am mutat din tara.

   Depresiva, trista, cu ochii umflati si inima rupta m-as fi cufundat in orice lucru care ar fi putut sa imi aduca alinare. M-am inscris la un curs de italiana, mi-am cumparat o plasa plina cu carti, ieseam oricand aveam ocazia, imi cumparam singura flori, aveam vointa sa merg inainte dar nu aveam forta.
   Toti am trecut sau trecem prin momente in care viata prinde culori de alb si negru, inima este obosita si grea, oamenii ne dezamagesc sau inceteaza sa ne mai iubeasca, oamenii pleaca prea devreme din vietile noastre sau momente in care pierzi gustul bucuriei si viata este departe de ceea ce te astepti sa fie. Indiferent de motive, doare.
 
    Era o dupamasa calda de primavara, petrecusem toata ziua in casa asteptand sa vina mami de la munca ca sa vorbesc cu ea. Povestile noastre interminabile, la fel ca si alergatul mi-au salvat sufletul de multe ori, erau zile totusi in care nici nu vroiam sa mai vorbesc, in care eram satula de aceleasi povesti repetate la infinit, povesti din care storsesem prea multe concluzii, erau zile in care nu mai reuseam sa ariculez ce simt si vroiam sa incep capitole noi, activitati noi, sa-mi fac amintiri noi. Acea dupamasa calda de primavara aducea ceva nou cu ea, razele de soare care cresteau in intensitate in fiecare zi ce trecea si zilele de vara care se apropiau grabite cresteau in mine dorinta de nou, era ceva ce uitasem de mult cum se simte. Un sentiment dulce.
   Mi-am pus singura pereche de adidasi pe care o aveam in picioare si i-am zis mamei mele ca eu merg la o plimbare in parc. Era obisnuita sa ma vada facand lucruri neprogramate, pe fuga. Intr-un final nimic nu mai avea un program pentru mine, nici somnul, nici mancatul,  nici starile mele emotionale.
   Cu castile in urechi, pas dupa pas, am ajuns in parc. Italienii sunt iubitori de alergat, de fapt de activitati in aer liber si in dupamasa aceea in parc erau multi oameni care alergau. Am luat-o si eu la pas incet pentru vreo 15 minunte, sa fi facut vreo 2km dar nici nu conteaza,  important e cum acele 15 minute m-au facut sa ma simt. Alergatul, ca orice activitate de tip aerobic elibereaza in corp endorfine, hormon care mai este numit si hormonul fericirii. Endorfinele ne dau o stare de bine, care o data gustata vrem sa o simtim iar si iar si credeti-ma, am mancat la dulciuri de toate feluri, de peste tot, am mancat Nutella cu lingura si am mancat inghetata la kilogram, nimic, absolut nimic nu se compara cu senzatia unor km alergati usor sau repede, in natura.

   Cand m-am intros acasa de la alergat cu fata relaxata si aproape entuzismata, mami a continuat sa ma trimita in parc in fiecare seara si de atunci m-a sprijnit in toate nebuniile mele in ceea ce priveste aceasta pasiune, asa mult incat, anul acesta de ziua mea ca si cadou am primit inscrierea la primul maraton din viata mea, in Paris.

   Credeam ca 2018 o sa fie anul meu, imi propusesem foarte multe lucruri, imi facusem planuri, orgaizasem vacante si pot sa spun cu sufletul deschis ca anul asta a fost al oricui, dar nu al meu.
   Am simtit o durere asa mare dupa moartea lui tati ca nu stiam cum si cand o sa se vindece, zile in care deschideam ochii ca dupa un cosmar si simteam greutatea lumii pe sufletul meu inainte sa adorm. Imi era dor de un somn linistit, fara ganduri. Alergam si plangeam, plangeam si alergam. Ma simteam nebuna, trista, bolnava, pierduta, da, pierduta e cuvantul.
    Alergatul si de data asta mi-a salvat viata, nu mi-am imaginat niciodata ca o activitate atat de banala, cum ar numi-o multi, o sa ma sprijine mental in cele mai mizerabile stari emotionale, a ajuns sa fie modul meu de a face terapie, alergatul este refugiul meu in cele mai grele perioade din viata si in aceleasi timp, modul de a sarbatorii victoriile.

   Alergatul m-a facut mai increzatoare, mai buna, mai motivata, mai muncitoare, mai fericita. Ii datorez atat de mult incat as putea scrie o carte despre asta. Alergatul m-a crescut ca si persoana, fizic, emotional si mental, mi-a demonstrat ca merita sa luptam din greu pentru vicotriile noastre, ca sunt mai puternica decat credeam, ca nimic nu este prea greu de atins daca depun munca necesara si ca pot sa am o minte sanatoasa intr-un corp sanatos pe care sa il venerez si sa il iubesc.

 
   

 

Partea 2: Ce sa vizitezi in Los Angeles

   Inapoi in Los Angeles pentru a nu stiu cata oara. Mi-ar placea sa fiu mai organizata si sa-mi scriu de cate ori am vizitat fiecare oras dar nu sunt, oricum de un lucru sunt sigura, LA este in top 3 dintre cele mai des vizitate orase din SUA.

   Cum soarele a cam parasit Europa mi-am propus ca in prima zi dupa aterizare sa stau la piscina si sa ma bucur de razele calde si de adierea usoara de vant care creea o atmosfera propice de relaxare, exact de ce aveam nevoie dupa un zbor lung de 10 ore. Dupa aterizare, la 9 dimineata am decis sa trag un pui de somn si apoi sa urmez planul doar ca..m-am trezit la 5 dupamasa, ceea ce totusi mi-a permis sa vad apusul.
    Totusi, am incercat sa profit din plin de a 2-a zi, m-am trezit foarte devreme din cauza jetlagului, la 4am mai exact, am fost la sala, mi-am facut un dus si am mers la micul dejun dupa care am pornit la pas domol sa vizitam muzeul de arta contemporana The Broad.
   A fost o experienta unica si interesanta. Nu sunt o intelegatoare a artei si nici nu vizitez des astfel de locuri dar recunosc ca apreciez rolul acesteia in vietile noastre, esenta si mai ales oamenii care o creeaza. Intr-un fel toti cream arta, in micul nostru unievers, pe care altii nu o pot intelege.
 
   A fost un lucru care a marcat acesta vizita, prezenta celei mai bune prietene, Catalina, care s-a nimerit sa fie acolo in acelasi timp cu mine. Am colidant strazile LA'ului impreuna, am ras si am facut poze la diverse colturi de strada sau imagini. Nimic nu se compara cu prezenta prietenilor atunci cand ai escala, ei aduc acel bust de energie de care ai nevoie ca sa te bucuri pe deplin de locurile vizitate dar si sa uiti de oboseala si amprenta care o pune pe tine schimbul de fus orar.

   Intrarea la muzeul The Broad e gratuita, muzeul are diverse ore de deschidere si inchiere, deci vizitati site-ul https://www.thebroad.org inainte de a merge. Deasemenea va sugerez sa faceti o rezervare online pentru a va asigura ca nu stati la coada.

 

Povestiri din vacanta

  Sa povestim putin despre cum a decurs vacanta de vara. Vacanta, amintiri, secrete, nostalgii.

  Am mers acasa in Romania sa imi vad familia, am stat o saptamana in Timisoara, timp in care m-am jucat cu nepotelul, am povestit vrute si nevrute cu matusa-mea si vara-mea, am mancat de la slaninuta pana la papanasi, "di tati" si m-am vazut cu prieteni vechi pe care nu-i vazusem de mult.

   Dupa o saptamana de rasfat in Romania am zburat inapoi la Roma unde am petrecut cateva zile cu mami, am pierdut nopti la un pahar de vin povestind tot ce se adunase de povestit, am stat afara pe veranda la cafeaua de dimineata, am practicat yoga si am mers de cateva ori la mare,  zile in care am citit si am terminat cartea Norwegian Wood de Murakami, carte care , cumva, mi-a aratat ca tineretea are acelasi miros pentru toti, ca in rutina de fiecare zi, o data la ceva timp se intampla sa intalnesti suflete speciale care o sa ramana imprimate in memoria ta pentru totdeauna, deasemenea, am mancat si m-am degustate cu multe dintre mancarurile locale de care imi era dor, m-am relaxat si chiar mi-am dat voie sa ma plictisesc. Nu am alergat deloc, nu am scris si nu m-am gandit la munca. Am luat o adevarata pauza de la activitatile mele zilnice care devenisera o rutina.

Si totusi...

   Luna iulie a fost o luna foarte agitata pentru mine, m-am simtit inundata de confuzie, agitata, nervoasa, irascibila si desori trista. Nu zic asta pentru a aproba stari si sentimente negative dar sunt sigura ca toti le simtim la un moment dat si in mod special cand ne oprim din activitatile noastre zilnice care "ne ocupa tot timpul", chiar si timpul necesar pentru a ne intreba "cine suntem, unde suntem, ce vrem, cum simtim, ce gandim? ".

  M-am trezit de multe ori plangand pentru ceva sau pentru nimic, m-am simtit invaluita intr-o membrana invizibila care avea o culoare diversa de cea a aurii mele proprii, mi-am pus intrebari si am gasit raspunsuri la unele, la unele inca le caut.

  Unii prieteni zic ca asa e viata de om matur si trebuie sa ma prefac cumva ca nu se intampla, sa merg ma departe sau ca e o criza normala inainte sa atingi varsta de 30 de ani, ca incep sa ma maturizez sau varianta pe care mi-am zis-o eu ...ca sunt emotiva si plangacioasa.


   Dar stiti care e raspunsul meu, stiti care e situatia ? Situatia sta in felul urmator, traim in 2018 si asta ne ocupa mult timp sau tot timpul, nu ne deconectam si in acelasi timp nu ne exprimam. Mi-e greu sa scriu chiar si acest post deoarece pe facebook, pe instagram si in viata reala modelul de azi e sa fim fericiti si zen, vedem poze pline de entuziasm, prietenii eterne, mancare gustoasa si frumos aranjata in farfurie, haine din ultima colectie, zambete orbitoare, catelul perfect, familia perfecta, viata perfecta. Eu nu sustin nici modelul zen si nici starile depresive, nici falsa eterna fericire, sustin autenticitatea, sustin stilul de viata sanatos, mental, fizic si emotional. Viata nu e perfecta si aratand doar o parte a ei pe canalele de socializere ne face pe toti sa fim confuzi, sa facem comparatii si sa nu mai relationam intr-un mod simplu si deschis.
   De ce oare atunci cand simt sa zic "La naiba!" nu o zic, asta ma intreb? Cand doamna aia de la chiosc mi-a vorbit urat si m-a iritat de ce trebuie sa intorc si celalalt obraz?  Cand domnul ala mi-a taiat calea fara sa se asigure si m-a enervat de ce trebuie sa raman calma? Cand tipul ala care iti palce e un nesimtit, de ce sa fiu eu simtita?

   Eu vad o presiune sociala in care trebuie sa fim din ce in ce mai calmi, mai puri, mai aproape de rai, mai zambitori, mai ...perfecti. Nu mai avem voie sa ne enervam dar avem voie sa crestem nivelul de stres la cote maxime si sa ne imbolnavim pe baza nervoasa, sa ne creasca tensiunea, avem voie sa acumulam de toate de la toti, sa tinem lucruri in noi, sa ne simtim un vulcan pe dinauntru doar pentru a parea ceea ce vor altii sa fim.

   Si raspunsul mi-a venit din natura, in timp ce priveam valurile agitate ale marii, vantul salbatic si nisipul care mi se inghesuia in nari si il simteam printre dinti.
 Si nu imi convenea deloc, as fi vrut sa ma enervez dar nu aveam cu cine, as fi vrut sa bat vantul, sa adun tot nisipul si sa-l inghesui undeva si marea, marii i-as fi spus sa taca si sa o lase mai moale cu valurile mari care nu ma lasau sa inot, intr-un cuvant as fi facut ordine daca as fi putut dar nu am putut pentru ca natura face ce o taie capul! Natura poate sa treaca de la ras la plans, poate sa fie razvratita, salbatica, capricioasa, mareata, indrazneata, trista, fericita si in toate starile ei, natura este absolut minunata!

   Noi in schimb ce facem cand ne enervam ca marea in valuri, ne certam si ne judecam pentru ne permitem sa simtim furie? Ce facem cand respiratia noastra se accelereaza ca vantul salbatic si ritmul cardiac creste si ne vine sa plangem? Plangem si mai tare pentru ca ne perimtem sa plangem? Ce facem cand in jurul nostru aerul se transfrma intr-un vartej de nisip? Incercam si fim calmi si sa linistim apele.
   Cateodata sau poate deseori cand ai nevoie sa zici  " La naiba" " Eu pot" " Sunt un car de nervi" "N-am chef" " Esti un nesimtit" "Pana aici" "Nu permit" "Du-te-n puii mei" zi-o! zi-o fara sa te simtit vinovat, zi-o pentru ca meriti, zi-o pentru ca si oamenii buni au limite si pentru ca oamenii buni subestimeaza rautatea oamenior rai. Zi-o pentru ca meriti sa te simti liber!

Zbor si escala in Singapore

Buna dimineata,

   Este miercuri, jumatatea saptamanii pentru unii si inceputul pentru altii. Maine este prima mea zi de munca pe saptamna asta, zbor spre San Francisco si ma intorc sambata. Da, deseori saptamana mea de munca are 3 zile. Trebuie totusi sa precizez ca a zbura, ca si munca in mina are nevoie de odihna suplimentara si atunci cand oboseala se aseaza, pare inumana .

   Cred ca au trecut vreo 10 zile de la zborul spre Singapore, asta este o alta parte negativa a acestui job, faci atat de multe lucruri, vezi atat de multe locuri, intalnesti atat de multi oameni in doar o luna incat pierzi notiunea timpului, numerelor si spatiului, oricum, sa tot fie 10 zile de la acel zbor. A fost un zbor special caci nu se nimereste sa zbori in fiecare zi cu cea mai buna prietena, de fapt a fost a 2-a oara intr-un an, iar primul zbor impreuna a fost un fel de cadou chiar in ziua de Craciun, Catalina a fost sunata din standby exact pentru zborul pe care trebuia sa il operez eu, frumos, nu?
   Si ca sa fie treaba treaba au mai fost alte 2 prietene pe acest zbor, lucru care probabil se intampla o data la un an sau niciodata. Oricum, fericire mare de la inceput, selfie-uri, poze, boomerang-uri si voie buna.
  Zborul a durat 12h30, media pentru un zbor din Londra spre Singapore, cateodata si mai mult si ca sa va faceti o idee despre viata unei asistente de zbor, am plecat de acasa la 8:00 si am ajuns la hotel in Singapore la 2:00, dupa o ecuatie matematica usoara sunt 18 ore de munca.

   Am ras mult, am povestit de toate, ca fetele si cateodata vorbeam cu Catalina romano-engleza, un cuvant care mi-a ramas in minte e "thirty-opt" :))
    Am aterizat in Singapore dimineata la 7:00 (ora locala) si am ajuns la hotel pe la 8:00, la timp pentru micul dejun, imi place mult mancarea asiatica si micul dejun la hotelul din Singapore e unul dintre cele mai bune, mai ales daca il compar cu hotelurile din USA unde te chinui sa alegi ceva. Dupa un mic dejun copios ne-am pus la somn cu ideea sa dormim 2 ore si sa ne pregatim sa iesim dar asa cum prevazusem anterior am dormit mai mult decat programasem si asta din cauza ca mi-am pus alarma la 2:00 si nu la 14:00.

    Am reusit sa iesim din camera de hotel pe la 15:00 si am luat-o la pas usor spre centru orasului. Era prima oara pentru Catalina in Singapore si eu eram la fel de entuzismata ca si ea desi eram pentru a 3-a oara pentru mine acolo. Orasul acesta m-a cucerit repede, a fost dragoste la prima vedere si daca nu m-ar face sa transpir atat de mult probabil as luat in considerare sa fac o experienta de un an pe taram asiatic. Totusi pe termen lung cred ca si-ar pierde putin farmecul pentru mine, este un oras construit de mana omeneasca in lipsa resurselor naturale ca sa satisfaca traiul cotidian dar mai ales sa inspire ceea ce este, un centru economic global. Daca ar trebui sa descriu Singapore in 4 cuvinte acestea ar fi: desavarsit, sofisticat, eficient si scump, asa-i ca nu mi se adapteaza?

    Plimbarea  de-a lungul raului este intr-adevar un must do daca ajungeti in Singapore, nu luati taxiul, autobuzul sau tuc tuc-ul, se merita fiecare pas, din centru pana ajungeti la Marina Bay e aproximativ o ora de mers pe jos, timp in care va incantati ochii cu hoteluri de lux, cladiri inalte si podurile frumusele foc care travereseaza raul, privelistea seara este vibranta si plina de viata, orasul incepe sa straluceasca, fiecare colt de strada si cladire este frumos expusa prin lumini vii si colorate, poti crede usor pentru un moment ca esti in fabulosul New York.

    Pana am ajuns la Marina Bay eram deja obosite, insetate si flamande. Functionam inca pe energia rezerva caci somnul de 3-4 ore de dupamasa nu a fost indeajuns sa ne incarce bateriile complet.
    In timp ce mergeam se vedea in departare Marina Bay, mareata, inalta, superba, iluminata din fiecare coltisor ca un brad de Craciun. Planul era sa ajungem sus la rooftop bar si sa bem, mancam ceva acolo dar eram  asa epuziate incat nu am mai reusit sa ajungem, in schimb ne-am oprit la un bar de unde puteam privi orasul in toata splendoarea sa. Am mancat bunatati asiatice si am baut un "cooler", a fost prima data cand am auzit de aceasta bautura si la cat de sete imi era am zis, asta am nevoie!
    Am platit pentru cina + bautura in jur de 40 de dolari singaporezi (SGD) care este echivalentul a aproximativ 100lei dar se gasesc si locuri mai ieftine.

   Nu prea mai am multe de povestit, am luat un Grab (care este inlocuitorul Uber-ului in Singapore)  inapoi spre casa si am picat franta de oboseala iar dimineata am facut cele 18 ore de munca inapoi.

   Faptul ca am zburat cu prietenele mele pentru mine a fost un moment special, mai ales intr-un job in care de fiecare data zbori cu oameni noi. Intr-o nebunie a miscarii, a noului, a adaptarii faptul ca ai o fata familiara, ca poti face o gluma si ca acolo este cineva care te face sa te simti acasa aduce o bucurie de neimaginat, pur si simplu face din acest frumos job o mini vacanta petrecuta cu cei mai buni prieteni.

In autobuz, dimineata, intoarcere.