Thursday 20 February 2020

Povestea mea - Cum am devenit stewardesa

 
   Era o zi calda de vara, asta imi amintesc cu siguranta. Era una dintre acele zile cum nu sunt multe in viata, in care nu iti amintesti data dar poti simtii inca emotia zilei.
   Vara aceea ca si verile de dinainte munceam incontinuu cu doar o zi libera pe luna. La restaurantul unde lucram ca si ospatara se muncea mult in timpul sezonului cald, incepand primavara devreme si continuand pana toamna tarziu. Fiind localizat in Castelli romani, zona foarte apreciata de turisti dar si de locali, vara era mereu multa lume si restaurantul era intodeauna plin. Restaurantul era deschis doar pentru cina, incepeam pe la 5 dupamasa si terminam in functie de ultimii clienti la 12, 1 noaptea.



   Cred ca nu exagerez daca spun ca era unul dintre cele mai full restaurante din zona si pe buna dreptate asa ca daca se nimereste sa fiti prin zona, faceti o vizita si mentionati de mine :)) Restaurantul se numeste Pinocchio si e in Frascati, Castelli Romani.

      Desi castigam destul de bine eram obosita sa muncesc cate 3 saptamani fara zile libere. Orarul meu de munca nu imi permitea sa ies seara, iar majoritatea prietenilor mei aveau un job cu program normal si nu prea reuseam sa ii vad. Duminicile in care mami era libera mergeam la mare. Ca sa mergem la mare ne trezeam la 6 dimineata si pe la 2 trebuia sa ne intoarcem, asa aveam destul timp sa ajung la munca la 5. Au fost multe sacrificii, dar problema fundamentala statea in faptul ca nu imi placea ceea ce fac.
    Stransesem suficienti bani incat sa imi permit cam orice moft al varstei si totusi nu reuseam sa ma mai bucur de ei. In acelasi timp vedeam situatia asta ca pe una fara iesire. Am incercat sa aplic la multe alte locuri de munca dar situatia economica la momentul actual in Roma nu era in favoarea mea. Salariile erau mult mai mici decat castigam eu la Pinocchio si programul de munca multe ori era la fel ori mai lung.
 
    Aveam o diploma in Ecologie si stiintele naturii dar nici asta nu m-a ajutat in niciun fel, stiti voi, nu ai experienta, nu ai nimic.

   Am inceput sa invat italiana din prima luna in care m-am mutat in Roma, aveam un morman de carti, reviste, dictionare si am reusit in primele 6 luni sa invat limba italiana aproape fluent. Vorbeam si engleza dar nu fluent.

    In acea zi calda de vara, mami a batut la usa camerei mele. A intrat si deja vedeam pe fata ei o expresie altfel. S-a aruncat langa mine pe pat si mi-a dat telefonul sa citesc un anunt. Era un anunt pe internet in care scria ca Ryanair sustine un interviu in Roma pentru jobul de stewardesa. Aproape am ras si am simtit ce simt de fiecare data in fata unei confruntari, ca nu sunt suficient de buna. Primul gand a fost ca ziua in care avea sa fie interviul o sa lucrez si apoi m-am gandit ca nu vrobesc engleza suficient de bine incat sa am un interviu cu proba scrisa si orala in limba engleza. M-am gandit apoi ca nu am experienta dar nu m-am gandit deloc ca exista o sansa sa schimb ceva. Eram speriata inainte de toate, sa nu ma fac de rusine, printre toti acei oameni care, credeam eu, vrobesc engleza la perfectie si sunt mult mai potriviti pentru job decat eu sunt. Asa mi s-a spus de mica, sa nu ma fac de rusine, de parca asta era principul care statea la baza vietii mele de copil si mai tarziu de adult. Mami mi-a zis sa merg, sa incerc, sa fac tot posibilul sa schimb lucrurile din viata mea care nu imi plac. Am ascultat-o, am mers, eram atat de disperata incat as fi incercat orice chiar si cu riscul de a ma face de ras.

    A ajuns ziua interviului. A fost prezentat ceea ce presupune jobul de stewardesa, care este salariul, cat dureaza trainingul si mai ales care sunt regulile. Fiecare companie vine cu diverse reguli iar Ryanair vine cu multe reguli.
    Aveam emotii la fel de mari celor de dinaintea examenelor de la facultate. Dupa toate prezentarile aferente, a urmat proba scrisa de engleza, proba pe care eram aproape sigura ca nu o sa o trec, la fel cum am fost sigura ca nu o sa trec examenele din facultate sau la fel cum am fost sigura ca nu o sa trec peste situatiile dificile din viata. E bine ca abordez viata cu atata neincredere pentru ca deseori reuseste sa ma surpinda placut.
    Cand persoana care a verificat lucrarile a iesit afara si a inceput sa strige numele candidatilor care au trecut proba am ciulit urechile la fiecare nume cu speranta ca urmatorul va fi al meu. Si unul dintre acele nume a fost al meu. A urmat apoi proba orala. Nu stiu daca avusesem inainte o conversatie atat de lunga in engleza. Avusesem cateva conversatii la restaurantul unde munceam cu clientii straini dar niciodata un interviu in engleza. Am intrat tematoare, putin timida si cred ca am vrut sa par retrasa si sa scap repede dar nenea acela, cu parul alb si zambetul larg. Expresia lui de bunic relaxat si usor amuzat probabil de fata mea care exprima frica, m-a linistit, a vorbit clar si m-a facut sa ma simt in largul meu. Am reusit sa fiu eu, deschisa, zambitoare, relaxata si m-am asigurat sa transmit mesajul pe care mi-l doream, sa calatoresc, sa descoper, sa imi schimb viata la 360 grade si sa fac parte din echipa Ryanair.

     Am ajuns acasa extenuata dar fericita. In sfarsit facusem ceva pentru mine, in directia in care vroiam sa imi schimb viata. Imi doaream mult sa calatoresc, sa cresc, sa invat, sa vad locuri noi sa cunosc oameni noi si mai ales sa nu mai lcurez intr-un restaurant.

    A durat 6 saptamani pana am primit raspunsul la interviu. Am inceput sa plang de fericire. Nu stiu de cate ori am plans de fericire in viata dar acesta a fost unul dintre acele momente. Am sunat cei mai apropiati prieteni sa impart bucuria. Seara, ca in toatele celalate seri am mers la munca, as fi vrut sa imi dau demisia atunci dar asteptam sa aflu mai intai data de incepere a trainingului. Timpul incepuse sa se scurga tot mai incet, ca ultimele ore la munca intr-o zi de vineri. Mi-am verificat emailul in fiecare zi, mai bine zis in fiecare ora. Asteptam vesti dar si speram sa nu scrie in acel email ca am baza in Londra. Citisem ca Londra are cele mai mici salarii si e un oras foarte scump. Amuzant sau nu, Londra a fost raspunsul pe care l-am citit in emailul mult asteptat.



   Inainte de a ma muta in Londra a trebuit sa parcurg trainingul de 6 sapatamani, tot in engleza, care daca parcurs cu succes ma atesta ca si asistenta de zbor  de catre Autoritatea de Aviatie Civila. Trainigul a fost sustinut in Germania, aproape de aeroportul Frankfurt- Hahn. Au fost 6 saptamani lungi, cu multe examene si mult stress dar cred ca au fost saptamanile cele mai frumoase pe care le avusesem in ultimii ani. Sentimentul ca fac ceva pentru mine, dorinta mea de a creste si visul meu de a calatorii imi dadeau, la propiu, aripi sa zbor. Am legat pe parcusrsul trainingului nenumarate prietenii  cu oameni din toata Europa si nu numai. Eram toti conectati la acelasi nivel. Eram legati prin puterea viselor, prin aceleasi dorinte ale inimii si prin nebunia de a ne schimba viitorul. Toti visam cu ochii deschisi si toti ne vedeam purtand pentru prima data in viata uniforma de stewardess si aripile atasate uniformei. Dupa 6 sapatamani a ajuns si ziua absolvirii in care ne-am vazut visele implinite. Astazi pozele inca aprind in mine toate emotiile pe care le-am avut in aceea zi.




   Am ajuns si in Londra, pentru prima data in viata. Cu 2 valize mari, speranta de mai bine si pofta mare de aventura. Londra fiind cea mai mare baza pe care Ryanair o are, multi dintre prietenii mei de la curs au fost repartizati cu mine si pot spune ca atat timp cat am fost toti in Ryanair, am avut o mare familie cu care am impartit multe momente frumoase sau mai putin frumoase. Uitandu-ma acum in spate inceputul in Ryanair nu a fost usor, chiar deloc si nu ar fi o companie pe care as recomanda-o dar pentru mine si multi altii a fost compania de lansare, compania mama. Am lucrat pentru Ryanair putin mai mult de un an si recunosc ca spre final abia am asteptat sa plec, asta ca sa intelegeti din nou cum vedem noi lcururile, iarba vecinului e mereu mai verde.
    Am terminat perioada in Ryanair cu un car de aventuri la care ma gandesc cu drag. Am vizitat multe tari in Europa si cateva in afara Europei in acea perioada si ca un pui de pasare care incepea pentru prima oara sa zboare, acesta a fost doar inceputul explorarilor pe care aveam sa le fac mai tarziu.




Friday 14 February 2020

Asteptari vs. Realitate in relatii

 

   Imi beau a 2-a cana de cafea, singura,  din cana frumos personalizata cu numele meu de catre prietena mea Gabriela. Afara cerul e gri albicios si copacii care se vad de la ferestrele mari ale livingului si-au pierdut toate frunzele. Sunt in noua mea casa pe care o pot numii si casa noastra :)


   
    Astazi e Valentine's Day si nu cred ca multe femei au uitat dar sunt sigura ca suficienti barbati pretind ca au uitat. Totusi, o femeie ar spune asa " Cu toate florile din magazine, inimioarele, ciocolata, hainele cu mesaje si pozele siropoase de pe facebook, nu are nicio scuza!". Asta e spiritul!! :)) Vroiam sa scriu initial despre cum si unde l-am cunoscut pe Joey, dar cand m-am tinut eu de un plan ca sa ma tin acum!?

     Astazi vreau sa ma intorc la un subiect drag mie, vechi de cand lumea si modernizat in ultimii ani. La femeia moderna.

    Pe retelele de socializare vad des si sunt sigura ca si voi vedeti acele poze, Expectations Vs. Reality, adica Asteptari vs. Realitate. Le-am scris cu A si R mare pentru ca subiectul asta chiar trebuie scris cu majuscula, mare, ca sa ne intre la cap.

Care sunt Asteptarile unei femeie vs. Realitate intr-o relatie din experinta mea si a altor femei:

  Ne asteptam ca persoana de langa noi sa ne completeze perfect, adica, jumtate tu, jumtate eu. Realitatea e ca traim o minciuna spusa din strabuni. Suntem 2 oameni intregi, independenti care se completaza, printr-o adunare simpla = 2. Nimeni nu se transforma in jumatate cand intra intr-o relatie.

  Ne asteptam ca tot ceea ce oferim sa primim. Dam dragoste, respect, admiratie, timp samd. si le asteptam pe toate inapoi, in aceeasi cantitate sau daca se poate mai mult.  Nici macar bancile nu mai iti dau depozit pentru ca iti folosesc banii.
Relatiile devin deseori un camp de lupta. Si chiar si eu inca invat sa dau si sa fiu fericita pentru ca am cui sa dau. Nu intram in relatii doar sa castigam, relatiile nu sunt un job.

  Ne asteptam ca lucrurile sa curga lin ca o halba de bere rece intr-o zi calda de vara. Sa ne energizeze si ne surprinda la fiecare pas. Si da se poate, daca realizezi ca poti sa iti cumperi si singura o halba de bere. Oricum, gandeste-te cum e sa bei o halba de bere rece intr-o zi de iarna, mai bine merge un vin fiert, asa-i? Adaptare, modelare si acceptarea faptului ca relatiile nu curg mereu lin.

  Ne asteptam, toate, toate femeile cu care am vorbit, si am ridicat si eu mana sus :)) sa avem barbati romantici, care sa ne citeasca gandurile, sa ne aduca flori, sa ne faca petreceri supriza la zilele de nastere, sa vorbeasca cu noi ore in sir atunci cand tu trebuie sa ne descarcam, sa ne gateasca, sa ne ajute la treburie gospodaresti, sa ne spuna te iubesc in fiecare zi, sa ne duca in vacanta, sa ne faca complimente, cred ca lista asta e mai lunga decat milisecundele dintr-o ora. Realitatea e ca nu ne dorim un astfel de barbat, dar ne dorim mereu ce nu avem. Iarba din curtea vecinului este intotdeauna mai verde. Realitatea e ca nu ne dorim un barbat romantic ci un barbat capabil, destept, intelept si cu principii sanatoase dar in filmele si telenovelele la care ma uitam eu cand eram mica, barbatii erau romantici si ghici ce, in filme inca sunt! :))

  Ne asteptam ca barbatii sa isi aminteasca toate datele importante pentru noi. Realitatea e ca asta poate fi motiv de despartire :)) Femeile nu doar ca isi aminteasc toate datele dar isi amintesc si ce nu vor sa isi aminteasca si asta ne ajuta ca atunci cand el nu si-a amintit o data importanta sa deschidem cutia pandorei.

  Ne asteptam ca barbatii sa fie imaginea creata in mintea noastra. Ne asteptam ca imaginea perfecta despre printul pe cal alb sa devina realitate. Realitatea e ca printul o sa vine sau poate a venit dar nu e pe un cal alb si nu iti satiface toate asteptarile. Asteptarile in relatii ca si in alte aspecte ale vietii ne fac mai mult rau decat bine. Pot inca vedea de cate ori am suferit din cauza asteptarilor mele. Shakespeare spunea " Asteptarile sunt radacina tuturor durerilor de inima".

   Astazi de Valentine's Day, ai asteptari realistice, nu de la el, de la tine. Astazi, ai asteptari sa te iubesti mai mult, sa investesti mai mult in tine, sa te cunosti, sa evoluezi. Astazi asteapta-te la crestere spirituala, fizica si forta mentala. Astazi asteapta-te la usa inimii tale cu un buchet mare de flori, imbratiseaza-te pentru tot ceea ce esti, pentru tot ceea ce faci, pentru tot ceea ce creezi si vezi in tine realitatea!! Realitatea este ca femeile sunt fiinte minunate, sensibile, pline de dragoste, sexul care aduce viata pe lume, femeile sunt un izvor de forta interminabla iar sursa acestui izvor sunt trairile si experientele care stau in spatele fiecaruia dintre noi.
   Realitatea e ca esti minunata!!!
   Pacea incepe acolo unde asteptarile se termina.

Happy Valentine's Day!!!


Ce am realizat până la 30 de ani

Mă apropii cu pași repezi de 30 de ani. Este primul prag din viață pe care chiar îl simt ca un prag. La 20 mă uităm doar înainte, acum mă ...