Cel mai greu e sa incepi sa scrii, sa pui jos primele 2 randuri, apoi totul curge ca apa unui rau. La fel este si in viata, cele mai grele sunt primele incercari, cand vezi cat de dulci sunt izbandele totul curge natural si ajungi sa iti vrei doza in fiecare zi.
De vreo saptamana ma trezesc ianintea ceasului, sunt prea entuzismata sa traiesc ziua, sa-mi beau cafeaua,sa zambesc soferului din autobuz, sa iubesc, sa rad, sa muncesc, sa alerg, sa transpir, sa fac un dus cald, sa citesc o carte care nu ma lasa sa dorm....sa traiesc.
Nu a fost mereu asa, pesimistii ar zice ca nici nu o sa fie, cei mai optimisti ar zice ca daca faci tot ceea ce depinde de tine iti poti lua un job cu norma intreaga, o visatoare ca mine stie in sufletul ei ca visele care le traiesti cu ochii deschisi au si ele momente de trezire, momente in care te intinzi pe patul depresiei, al suferintei, in care iti e prea greu sa mesteci o gura de mancare, cand durerea iti face rani adanci, cand plansul nu te lasa sa adormi, cand dupa cateva ore de somn te trezesti in acelasi cosmar, cand te imbratisezi singur, cand inima te face sa pari un nebun.
Din fericire am fost acolo si cea mai frumoasa izbanda este ceea ce astazi traiesc, ceea ce astazi simt, ceea ce astazi respir, cum as fi putut intelege , aprecia viata altfel? Ce nebun refuza lectia care te invata sa traiesti la maxim viata?
Ca o paranteza....
Apoi a urmat perioada in care trecusem intr'un fel peste dar continuam sa vorbesc despre suferinta, sa ma leg de trecutul meu, sa ma identific cu el, sa-mi plang de mila, sa ma autocompatimesc si sa absentez in ficare zi din noua mea viata, mi-am pus intrebarile retorice, "are rost sa mai vorbesc despre trecut? are rost sa ma mai ancorez de el? mai sunt eu aceeasi persoana? mai simt eu aceeasi durere? chiar a vrut cineva sa imi faca rau? oare nu fiecare a ales calea sa spre fericire? oare eu as fi facut altfel? cine sunt vinovatii? merita sa iti traiesti cei mai frumosi ani asa? " La intrebari corecte, fapte concrete.
Ieri in timp ce mergeam la munca simteam o raza de fericire in inima mea, aveam un zambet stampat pe fata, prima intrebare care mi-a venit in minte a fost daca am un motiv sa ma simt asa? Am derulat in minte ziua de ieri si planurile pentru maine, poimanine si totul parea normal, pentru ca nu suntem obisnuiti cu fericirea, cautam un motiv pentru A FI. Continuand drumul spre birou, mi-a mai venit un gand, a fost starea asta de fericire castigata, am luptat pentru ea sau a fost un dar divin? Daca astazi sunt sigura de ceva, sunt sigura ca Nu EXISTA daruri divine fara munca omeneasca, fara ampreta ta personala ! Astazi respir repede si respir VIATA!
