Alergând un semi-maraton

    M-a lovit o durere puternică în genunchiul stâng și rinichiul meu stâng care a suferit pe parcusul anilor mai multe intervenții chirugicale a început să fie supărăcios. Stânga e mereu o problemă.
    Eram la al 16lea km și cei 5 rămași păreau o distanță așa lungă ca atunci când te trezești din somn noaptea și trebuie să mergi la baie, nevoie mare.

    Eram mulți, aproximativ 23.000 de alergători, sper că toți am ajuns la linia de final.
    În timp ce așteptam, la linia de start, toată lumea zâmbea dar se simțeau emoțiile din jur așa tare că le puteai acapara.  Ne înghesuiam, ce mai, aproape ne călcam în picioare. Număram minutele până la 9:15 când începea cursa.  Când s-a dat startul toți am pornit în forță. Pe parcurs, am încetinit ritmul, sunt sigură că fiecare avea un fel de disconfort la nivel de încheieturi, coapse, dureri de splină, dureri de cap sau furca șireturilor veșnic dezlegate. Eu le-am făcut nod dublu să fiu sigura că nu pierd timp. În alergat, fiecare secundă e la fel de prețioasă ca fiecare gură de apă pe care nu poți să o bei.

    Seara dinainte, am adormit cu emoții, nu a fost un somn odihnitor și nici nu a ajutat la elminiarea emoțiilor. Dimineța m-am simțit ca în prima zi de școală, aveam așa emoții că m-au scos la baie de multe ori înainte să părăsesc camera de hotel.
   Pe drumul până la start era cât pe ce să mă pierd, era așa multă lume că nu știam pe unde să o iau. Până la urmă, am mers pe urmele unor francezi  care știau unde e startul. Pe parcursul cursei, i-am salutat, fericită tare și că i-am depășit.

   Nu este doar primul semi-maraton pentru mine, au fost și primii 21 de km pe care i-am alergat vreodata. Ajunsesem în antrenamente la 15Km, maximul, și de acolo nu știam ce urma. Seara dinaintea maratonului, când m-am băgat la somn asta mă intrebam, cum o să fie ultimii 6 km, niciodata nu alergasem așa departe. Mă întrebam cum  o să reacționez la nivel fizic dar mai ales mental. Mi-aș fi dorit să mă antrenez mai mult înainte de maraton dar am răcit foarte rău și chiar în acea săptămână m-a cam supărat rinichiul , deci am evitat să forțez, mă gândeam că dacă o fac, nu mai reușesc să ajung deloc. Am ales să mă refac, ca să mă asigur că pot participa. Am plecat la drum cu ideea să scot sub 2 ore și sunt foarte mulțumită de rezultatul de 1:57.
  Semi-maratonul a avut loc în Lyon, Franța. Frumos oraș. În 21 de km pot spune că l-am vizitat aproape tot, în doar o oră și 57 de minute. Dar credeți-mă, se poate și mai repede.

   Sentimentul când treci linia de final e namaipomenit, e o senzție de euforie, simți un fel de drog care-ți umblă prin vene. Pe tot parcusul cursei simți adrenalină, mai ales când publicul te aplaudă și te susține, unii bat palma cu tine, alții te încurajează și ceva ce mi-a plăcut mult, orchestra, erau orchestre cam la fiecare 5km care te ”trâmbițau” când trecei pe acolo, parcă îmi băgau benzină în rezervor, mereu recuperam câteva secunde când treceam pe lângă trâmbițe.
   Pe parcursul ultimilor kilometrii, durerea și momentele de disconfort încep să crească mult, practic tot ce îți dorești e să termini dar linia de final pare tot mai departe atunci când oboseala crește. Totodata, satisfacția, sentimentul că am reușit și că am învins 21km, că am ajuns la final și am bifat primul semi-maraton pe lista lucruruilor de făcut în 2017 creează un sentiment de neimaginat. Este o bucurie mare care ți-o oferă doar o muncă grea la care ai depus efort, determinare, transpirație, perseverență, timp și suflet.

   Dar partea cea mai frumoasă, mai ales pentru o gurmandă ca mine, vine abia acum. Ca să sărbatorim victoria, seara am luat cina la un restaurant în centrul Lyonului, unde am avut o frumoasă porție de Raclette, o friptură de vită cu cartofi prăjiți si apoi mi-a răsfățat cu un borcănel de Nutella, cu lingurița, ce sentiment :)). Cu toate astea nu am avut nicio secundă senzația de ”prea plin”. Ca să trag linie, pe lânga semimaraton reușisem să merg și 10km pe jos. Deci a fost un moft bine meritat.

   Ca și concluzii și lecții finale. 

   Am invățat că nu trebuie să fii 100% pregătit pentru a face ceva ce iți dorești, important e să iți dorești suficient de mult incât să nu renunți.

    Cel mai frumos sentiment e cel de izbândă, de satisfacție a muncii pe care ai depus-o, să vezi sămânța pe care ai sădit-o că începe să aducă roade.

   Viața este formată din lucruri mărunte care duc la mari satisfacții, care duc la cunoaștere de sine și fericire. Ai grijă să investești în acele lucruri mărunte. O viață trăită la adevăratul tău potențial, o viață fericită, face diferența!

   Nu conteză mereu să câștingi, important e să participi.

Cu drag,

Amelia T.