Am locuit in 4 tari si 14 case

Am inceput sa alerg in urma cu 5 ani, la propriu. Am alergat cativa kilometrii, ulterior cativa zeci de kilometri si mai tarziu am ajuns la semi maratoane, pas dupa pas ma simteam mai usoara, fizic si mental. Cand eram fericita alergam, cand eram trista sprintam. Fugeam de tot dar mai ales de gandurile mele. Fugeam tare, mi-as fi dorit sa invat cum sa fug de tot, sa nu ma intorc niciodata la ele. Am inteles acum, cand genunchiul a inceput sa ma doara si mai tarziu, soldul si apoi glezna ca fuga nu mai e o optiune. Si m-am oprit. Nu stiu pentru cat timp, dar m-am oprit.

Am intors privirea si gandul de multe ori la acele zile in care alergam, nostalgica. Imi lipseste sentimentul, euforia, traspiratia, efortul, epuizarea si linistea de dupa. Acum realizez ca cel mai mult imi lipseste pur si simplu, sa alerg. Era singurul lucru pe care credeam ca stiu sa il fac bine.

Am inceput sa alerg acum 5 ani, la propriu si acum multi ani, la figurat. Ti s-a intamplat sa vrei sa fugi de tine, sa fugi de oameni, sa fugi de probleme. de relatii, de situatii, de viata? Ti s-a intamplat sa vrei mereu sa pleci in dorinta si speranta sa incepi de la capat un nou capitol si sa realizezi ca esti in acelasi loc sau poate si mai rau? Mie mi s-a intamplat si mi-a luat aproape 30 de ani sa inteleg ce se intampla.

 Povestea mea a inceput acum aproape 30 de ani. In satul in care m-am nascut nu m-am regasit niciodata si nu numai in satul in care m-am nascut, nu m-am regasit in aproape nimic si in nimeni, nu m-am regasit in mine. Fuga a inceput de cand ma stiu si nu s-a terminat niciodata.

Am reusit sa "evadez" cumva cand aveam 17 ani. Mai intai am locuit un an in orasul in care faceam liceul, 7km distanta de langa satul meu si la 18 ani m-am mutat in Timisoara si am inceput facultatea.
Si cand povestea avea sa se termine (in mintea mea), ea abia incepea.

Am inchiriat in Timisoara 5 case de-alungul facultatii. Am terminat facultatea si m-am mutat in Italia, a 2-a tara in care am locuit. Am locuit cu mami in Italia pentru aproape 2,5 ani, timp in care am schimbat 3 case. In 2015, m-am mutat in Anglia care urma sa fie a 3-a tara in care am locuit si unde mi-am inceput cariera de asistenta de zbor. Am stat 3 ani in Anglia si am schimbat 4 case.
M-am mutat inapoi in Italia pentru un an, 2019.

Anul 2020 a inceput cu o alta schimbare, m-am mutat in Olanda, a 4-a tara, in care momentan locuiesc.
Facand o mica adunare realizez ca am locuit in total in 4 tari si 14 case.

Am fugit ca o nebuna. Am transpirat. Am alergat si eram in stare sa alerg la capatul pamantului pentru o schimbare. Multe alergari au fost meritate dar si mai multe esuate. Am cautat mereu raspunsuri si solutii in afara, pentru ca ce era pe dinauntru cerea prea multa munca. Asa-i ca-i greu sa te asculti? Sa te cunosti? Sa te intelegi?

 
Am inteles ca deseori noi dam vina pe destin dar de cele mai multe ori ele se numesc alegeri. Alegerea de a ramane sau a pleca, alegerea de a mai da o sansa sau de a pleca, alegerea de a intelege sau de a pleca, alegerea de a fugi sau de a ramane. Stabilitateata si constanta nu sunt atribuele care apartin vietii. Daca stiu ceva despre viata, atunci stiu ca viata e in continua schimbare si in fata schimbarii noi toti avem 2 solutii, sa ne adaptam sau sa fugim.

Eu pana acum am fugit de tot si de toate, case, relatii, tari, situatii, joburi. Am fugit pana am ajuns la epuizare. Am fugit fara sa stiu ca fug. Acum a ajuns momentul in care m-am oprit si nu m-am oprit voluntar, m-am oprit pentru ca am obosit, m-am oprit pentru ca sufletul mi-o cerea. M-am oprit si din curiozitate,  cum ar fi sa devin buna si la a lupta?
Vreau sa devin buna la a infrunta viata, vreau sa devin buna la a ma cunoaste, la a da sanse, la a iubi, la a ierta. Vreau sa devin buna la a intelege. Vreau sa devin buna la a construii.

Vreau sa imi construiesc un adapost interior in care sa traiesc in armonie, cu mine, toata viata.